
Un copil de aproximativ cinci ani a ajuns la spital cu o plagă mușcată după ce a intrat în contact cu ligrul, animalul vedetă al parcului zoo de la Zaharești-Stroiești, potrivit declarațiilor părinților, citate de Monitorul de Suceava.
Minorul a fost tratat în Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean Suceava, unde a primit îngrijiri pentru o plagă superficială, iar părinții au fost sfătuiți să vaccineze copilul antirabic. „Minorul a primit tratament la domiciliu, iar părinții au fost îndrumați pentru vaccinarea antirabică a celui mic”, a declarat doctorul Monica Terteliu Băițan, purtătorul de cuvânt al spitalului.
Incidentul survine la scurt timp după ce, în aceeași locație, o fetiță a fost mușcată de o maimuță. Copila se afla în zona amenajată pentru maimuțe, însoțită de părinți și sora mai mare, și hrănea animalele cu legume aduse de familie, când a fost mușcată de mâna stângă.
În această vară, la parcul zoo de la Zaharești-Stroiești au mai fost raportate cazuri similare, cu copii care au suferit plăgi mușcate superficial sau zgârieturi, conform medicului Monica Terteliu Băițan.
Aceste incidente au loc în contextul în care Garda de Mediu a dispus închiderea parcului zoo pentru public, din cauza mai multor nereguli constatate.
Șeful Gărzii de Mediu Suceava, Gheorghe Mîndruță, a declarat că situația este delicată și va fi gestionată cu maximă atenție. „Acest colț a fost închis și în mod normal nu are dreptul să primească vizitatori, dar se pare că lucrurile nu stau așa. Luni am fost din nou la Zaharești, dar când am ajuns noi nu era niciun vizitator. Are termen până în octombrie să intre în legalitate, dar vom mai merge acolo să vedem care e situația”, a spus Mîndruță.
El a adăugat că va discuta cu prefectul pentru convocarea unui Comitet Județean pentru Situații de Urgență, format din instituțiile cu atribuții legate de parcul zoo, pentru a stabili măsurile ce vor fi luate.